Nu e vorba de economie și de venituri, ci mai ales de mentalitate.
Grayson Perry este un artist din Marea Britanie. Are un stil particular de a picta, un stil considerat foarte ..contemporan. Și onest. Grayson Perry este un narator excepțional în picturile sale dar este și o gazdă a unui documentar în trei părți despre clasele sociale din Marea Britanie și gusturile particulare.
De ce ne interesează?
Pentru că analiza pe care o face în acest documentar lovește aproape de casă. România nu este monarhie și clasele sociale acestea atât de bine diferențiate în mințile englezilor nu există la noi în aceeași manieră. Dar în realitate, situația e extrem de asemănătoare și concluziile documentarului dau multe de gândit. Nu e vorba de economie și de venituri, ci mai ales de mentalitate.
În Marea Britanie, există, în mod tradițional, trei clase: clasa muncitoare, clasa de mijloc și clasa de sus. Clasa unui om este dată de veniturile sale dar mai ales de meseria și statutul părinților. Parinți care lucrează în construcții, croitorie, fabrici, servicii? - clasa muncitoare.
Părinți medici sau avocați sau bancheri? - clasa de mijloc.
Părinți ambasadori și mari proprietari de pământuri și care poate au un castel pe proprietate? - clasa de sus.
Veniturile care cresc spectaculos pentru unii în ultimele decade ,,strică’’ însă ordinea aceasta tradițională. Vorbim acum de nou-îmbogățiți care financiar, sunt din clasa de sus, însă cultural și educațional.. nu prea. Sigur, ,,stricăciunea’’ asta se întâmpla și pe la finalul secolului XIX,, când oameni cu viziune dar nu tocmai ..din clasa de sus, au făcut averi extraordinare din petrol, căi ferate sau producție de oțel (Rockefeller, Vanderbilt, Morgan, Ford, Carnegie). În timpurile respective, nou-îmbogățiții erau priviți de sus de către nobili și vechile elite europene, care considerau că toți banii din lume nu ar fi putut să cumpere clasă în sensul de eleganță dar și clasă, în sensul de apartenență la nobilime. Astăzi vedem un fenomen asemănător. Fiii și fiicele vechilor ,,nou-îmbogățiți’’ privesc de sus la nou-îmbogățiții zilelor noastre: chinezi, ruși, indieni - în special. Și poate și câțiva români.
Astăzi, pentru că dinastiile și famiile nobile europene nu se mai cunosc între ele (nici balurile de altădată nu se mai întâmplă), judecățile acestea cu privire la apartenența la o clasă nu se mai întâmplă pe baza statutului părinților. Dar se întâmplă, să nu ne facem griji. Judecățile acestea se întâmplă astăzi pe baza comportamentului cuiva, a manierelor, a felului de a vorbi, de a se purta pe sine sau de a se purta, pe baza adecvării la un context. Statutul părinților nu mai contează însă englezii se pricep foarte bine să eticheteze pe baza ,,impresiei’’ apartenenței la o clasă. Sprâncenele acelea trebuie să rămână ridicate sub o formă sau alta.
Revenind la documentar - artistul analizează timp de un an viețile celor trei clase, le intră în case, discută cu ei despre cum își petrec weekendurile, cum își cheltuiesc banii, ce înseamnă bun-gust pentru ei, ce le definește existența.
În partea I, care urmărește clasa muncitoare, vedem oameni care muncesc din greu, poate în saloane de coafură, în mine, în fabrici. Sunt bărbați tatuați care beau bere, merg la meciuri, investesc în părți pentru mașini. Sunt femei care investesc în extensii de păr, bronz fals, bibelouri și cocktail-uri în baruri. Și deși este clasa privită de sus de restul, este și categoria de oameni cea mai autentică. Sunt oameni care iau fiecare zi ca pe o provocare și sunt extraordinar de optimiști. Sunt oameni care se distrează ,,pe bune’’ dar care au aspirații, își doresc, desigur, să asigure un trai mai bun pentru copiii lor și care sunt nespus de mândri când copilul vine acasă cu diploma de la Universitate. Este și clasa cu care se identifică cea mai mare parte a populației României. Românii noștri care muncesc în alte țări, care vin acasă în August cu vreo mașină second-hand, care poartă logo-uri și bronz cu aceeași mândrie.
Să nu desconsiderăm această categorie - este concluzia documentarului și o lecție de ținut minte. Pe umerii lor și din mâinile lor muncite ies atâte lucruri care susțin economia dar și moralul unei țări.
În partea II, documentarul urmărește clasa de mijloc, a oamenilor care au venituri stabile, care poate s-au ,,realizat’’ singuri în viață sau sunt la a doua-a treia generație de înstărire. Sunt oameni cu ultimul Iphone și care cumpără avocado organic și poartă ,,brand-uri’’ într-un mod… subtil dar totuși lăsând să se vadă că poartă nume importante. Sunt familii care călătoresc în țări îndepărtate și care își duc copiii la lecții de pian. Sunt oameni extrem de conștienți de alegerile lor și își fac temele cu privire la orice cumpărătură și cred în sustenabilitate și se gândesc la viitorul Planetei dar sunt și oameni mereu preocupați de imagine. Vor să fie percepuți ca oameni buni, dar sunt și oameni extenuați de aspirații, de păstrarea aparențelor și deseori falși sau superficiali.
În partea III - artistul urmărește clasa de sus, oamenii care au moștenit proprietăți extraordinare, care au colecții de artă sau de bijuterii și care au avut parte de o educație aparte dar care poartă și bagajul greu al trecutului. Îi costă enorm să-și întrețină proprietățile, fac sacrificii extraordinare pentru conservarea monumentelor în care traiesc și poartă pe umeri povara datoriei față de trecut și față de numele moștenit. Nu au neapărat bun-gust cât mai degrabă - lucruri vechi și frumoase. Mulți dintre ei abia trăiesc de la o lună la alta, abia își permit să își încălzească ditamai proprietățile și trăiesc cu praf și molii și cu portrete ale strămoșilor atârnându-le răutăcios pe pereți dar nici nu se îndură să vândă. În această categorie intră însă și bogații recenți, care nu au problema încălzirii castelului dar care au problema renovărilor și a scandalurilor cu vecinii și a integrării în cercurile acestea de oameni plini de prejudecăți. Mulți dintre ei au resurse însă nu au ceea ce se numește ,,acces’’. Mulți dintre ei își permit să plătească 200000 lire taxa pentru educația copilului la un internat de top însă nu pot cumpăra intrarea copilului în astfel de școli.
Artistul nu judecă și nu proiectează propriile opinii, ci analizează și expune fiecare categorie cu modul particular de gândire, cu avantaje și dezavantaje. Își lasă urmăritorii să-și facă propriile interpretări. Vedem deci că oamenii cu foarte mulți bani din clasa ,,înaltă’’ pot să nu ,,aibă clasă’’ și să aibă manierele și obiceiurile de comportament ale clasei muncitoare, apucături ,,bădărănești’’ și total lipsite de bun-gust. La fel cum un om care vine din împrejurări nefaste se poate comporta extraordinar de politicos și elegant și adecvat, dacă învață asta prin deschiderea către educație și auto-educare. Migrarea aceasta între clase este astăzi mai posibilă ca oricând.
A avea clasă nu e acelasi lucru cu a face parte dintr-o clasă anume.
Câteva lecții:
- Oamenii cu clasă investesc mai mult în educație și securitate și în sănătate mai mult decât orice altceva. A urma cursurile unei Universități exclusiviste ai cărei profesori sunt recunoscuți în domeniile lor ca fiind pionieri, a avea siguranța unei evacuări cu elicopterul în cazul unui accident și acces la cele mai bune spitale și tratamente în caz de ceva - acelea sunt mai degrabă investițiile și dorințele care contează. Să nu contăm deci pe oportunitatea șpăgilor dacă avem vreun accident, ca să primim tratament mai bun și să nu contăm pe relații ca să avem niște contracte călduțe.. Astea sunt niște comportamente așa de ,,low-middle-class’’ cum ar spune englezii.
- Oamenii cu clasă sunt deasupra brand-urilor. Vechile nobilimi (sau clasa regală britanică, daca e să luam un reper contemporan) nu s-ar fi coborât niciodată sub un brand. Nu ar fi stat niciodată la coadă să li se permită să cumpere ultimul ,,ceva’’. Un duce, o contesă, un prinț, nobil de orice rang - ar fi făcut o favoare extraordinară să poarte un ,,brand’’ anume. Când Lady Diana se afișa cu gențile ei Dior îi făcea o mare favoare casei de modă Dior. Gențile erau frumoase, de aceea le purta dar și pentru că prima sa geantă (astăzi cunoscută ca ,,Lady Dior’’) fusese un cadou de la prima doamnă a Franței. Nu ca să-și confirme statutul. Să învătăm ceva din asta. Să căutăm producătorii și croitorii aceia care își transmit talentul din generație în generație, să susținem artizanatul de dragul moștenirii culturale, să facem investiții din pasiune.
- Oamenii cu clasă investesc mai mult în amintiri și experiențe și mai puțin în acumulări de bunuri. Dacă vom participa la un Garden Party privat la Palatul Buckingham, vom vedea cel mai probabil mașini mai degrabă vechi parcate în împrejurimi și nu ultimul Bentley. Oamenii cu clasă nu își reinnoiesc masinile anual ci preferă să deguste vinuri vechi de 300 de ani pe podgorii private, să-și toarne reciproc ceaiuri alese în cești vechi de portelan în intimitatea caselor și să discute cu liderii lumii la micul-dejun.
- Oamenii cu clasă poartă nonșalant haine vechi din materiale bune și le ajustează de-a lungul timpului dacă e cazul. Prețuiesc patina autentică a unui lucru, nu cumpără haine noi cu petice în coate. Prețuiesc și își îngrijesc lucrurile bine făcute și unice, nu dulapurile intregi cu pantofi și genți în toate culorile și colecțiile fiecărui sezon, chiar dacă își permit. Sunt mai degrabă discreți în felul în care se afișează pentru că știu că e mai bine să nu devină ținta răutăților, a bârfelor și a judecăților. Fac eforturi extraordinare să nu poată spune nimeni cât valorează lucrurile pe care le poartă.
- Oamenii cu clasă nu sunt fanatici în alegerile lor, nu predică, nu comentează agresiv alegerile altora pentru că știu că nu e treaba lor. Sunt sensibili la confortul celor din jur, sunt generoși în împărtăsirea cunoștintelor, sunt pasionați de transformare reală și de a-i ridica moral pe cei din jur. Susțin ideile revoluționare și elevarea permanentă și încurajează pe oricine are mintea deschisă să investească în educare. Nu sunt invidioși când alții ,,se ridică’’, nu vor să-i țină jos pe alții și nu se hrănesc din ranchiună. Oamenii cu clasă nu sunt ,,mici’’ și mizerabili pentru că nu au nimic de dovedit nimănui.
- Oamenii cu clasă se exprimă frumos, verbal și non-verbal. Nu pentru că nu înjură dar pentru că au raționamentul adecvat al situației și se exprimă într-un mod care-i inspiră pe cei din jur. Nu se ,,hăhăie’’, nu râd zgomotos, nu țipă, nu vorbesc mai tare ca să convingă de ceva pe cei din jur ci își clădesc argumente mai bune. Au o postură dreaptă chiar și în fața greutăților iar cuvintele și gesturile lor păstrează o eleganță aparte chiar dacă ar rămâne pe drumuri.
- Oamenii cu clasă sunt mereu bine îmbrăcați chiar și cu buget redus și sunt perfect adecvați oricărei ocazii. Nu pentru că au dulapuri întregi de alegeri ci pentru că înțeleg că se cuvine să respecte orice ocazie, să respecte gazda unui eveniment și codul vestimentar cerut. Improvizează cu gust pentru a se ridica la înălțimea ocaziei pentru că așa se cuvine și pentru că și-au făcut temele. Ori din obligația asta internă a ,,așa-se-cuvine-lui’’ ăstuia se nasc comportamentele alese. Înțeleg că nu e vorba despre confortul propriu și despre ce le convine lor ci este despre datoria de a respecta sentimentele celor din jur.
A avea clasă e potențialul fiecăruia dintre noi, indiferent de clasa socială în care ne găsim.
Partea I
Partea II
Partea III
