“Un om al cărui chip nu zâmbește nu trebuie să-și deschidă magazin’’
– Proverb chinezesc –
Am citit câteva cărți despre managementul impresiei si branding personal si toate aduc, inevitabil, vorba despre cât durează formarea unei prime impresii si despre X studii făcute pentru a măsura acest fenomen si implicațiile sale. Adevărul este însă că e irelevant: nu e nevoie să știm din cărți o anume cifra, că e vorba de trei secunde sau cinci sau șapte, opt. Oricare dintre noi intuiește în mod corect că atunci când cunoaștem pe cineva nou, ori ne place ori nu ne place “din prima’’. Cât durează “din prima’’ nu prea ne interesează.
Dar “din prima’’ e foarte important pentru că felul natural al oamenilor e sa își facă o impresie despre noi, oricare ar fi ea, pentru că așa am și apucat să evoluăm și să ajungem până aici. Așa suntem construiți. Putem da vina pe milioanele de ani de evoluție si pe strămoșii noștri care erau obligați de împrejurări sa ia o decizie spontana care ținea de supraviețuire: “prieten sau dușman? Mâncare sau atacator?’’.
Creierul nostru încă e setat asa.
Însă în mediul profesional s-ar putea ca venitul nostru să depindă de pre-setările acestea.
De aceea se cuvine sa avem grijă ca prima impresie pe care o facem cuiva sa fie ceea ce vrem noi sa fie. Mergem la un interviu, la o petrecere din mediul profesional, la o prezentare, la orice adunare de oameni care ne pot influența cumva parcursul profesional?
NOI trebuie sa avem grija de mesajul pe care vrem să-l transmitem.
Sa ne aducem aminte de elementele principale in transmiterea unui mesaj, cele studiate la orele de limba romana din școala generala: emițător, receptor, mesaj, canal, etc. Nu e cazul să reînvățăm definițiile, dar o regula merita reținută din toate orele respective de romana: emițătorul este responsabil să transmită mesajul astfel încât receptorul sa-l primească așa cum a fost intenționat de către Emițător. Nu e treaba receptorului sa înțeleagă ce vrem noi să spunem.
Noi, ca indivizi, suntem permanenți Emițători de impresii. Suntem deci, in deplin control sa controlam ceea ce vrem ca oamenii sa creadă despre noi “din prima’’.
Sunt trei aspecte de care sa tinem cont, pentru a crea o prima impresie buna: – Prezenta. – Tinuta. – Ceea ce spunem.
Prezenta
“Un om mandru isi manifesta sentimentul de superioritate asupra celor din jur tinandu-si capul si trupul drepte.’’ – Charles Darwin –
Sigur, auzim deseori “nu judeca o carte dupa coperta’’- o spun americanii in cartile despre elevare personala si oamenii prea buni de pretutindeni. Dar adevarul e ca judecam permanent, inca dinainte sa cunoastem oameni noi. Ii judecam de cum intra intr-o incapere, ii judecam dupa felul in care-si poarta capul sus – sau nu, dupa cum isi poarta mainile pe langa corp, geanta si curtoazia pentru cei din jur. Ajungem uneori sa gravitam catre niste necunoscuti doar pentru ca au o prezenta semeata, ca si cum conduc lumea sau macar incaperea in care sunt. Ajungem uneori sa antipatizam straini de la distanta, numai pentru felul in care gesticuleaza, fara macar sa auzim ce spun. Cu cat petrecem mai mult timp intr-un spatiu observand oamenii din jur, cu atat emitem mai multe judecati. Si prejudecati. E aproape o activitate placuta de a petrece timpul. Si cel mai probabil am provocat si noi la randul nostru astfel de judecati si prejudecati.
In general, avem tendinta sa evaluam ca oamenii care au o prezenta nememorabila, un mers cocosat, o postura gresita – se chinuie, sunt stresati, nu sunt disciplinati, se lasa condusi de altii, nu se respecta. Si in schimb, avem obiceiul sa credem ca oamenii care merg drept, intra hotarati intr-o incapere, au o postura sanatoasa si isi tin capul sus indiferent de imprejurari, probabil sunt mai castigati in viata, probabil fac mai bine ceea ce fac, par sa se chinuie mai putin, par sa fie mai “lideri’’ decat altii.
Si atunci, putem interpreta lucrurile si in felul urmator – exagerat – poate chiar postura este cea care atrage sansele, norocul, stelele norocoase. E cam fortata legatura asta dar putem recunoaste ca respectam mai mult, fara sa vrem, oamenii care stau drept, care merg elegant, care merg de parca au un scop. Asta pentru ca traducem fara sa vrem ca omul respectiv e un “invingator’’.
Ar trebui sa fim mai constienti de mersul propriu si de postura personala si sa nu uitam ca “a sta drept’’, e in interesul nostru. In subsolul gandurilor noastre, trebuie intotdeauna ca interesele si dorintele sa ne dicteze sa nu alegem sa ne lasam pe tanjala, sa nu ne cocosam. Cand stim ca ne face bine sa stam drepti si vrem sa ne facem un bine permanent, atunci un mers corect, o postura dreapta devin automatisme. Nu mai e nevoie de fortare, de corectare dificila, de tot felul de dispozitive montate pe spate si alarme pe telefon ca sa stam drept. Pur si simplu devine natural cand nu ne mai gandim la asta, cand avem credinta ca suntem indivizi valorosi, cand ne stimam suficient. Sa gandim “inalt’’, deci.
Tinuta
“Poti sa obtii tot ce vrei in viata. Daca stii cum sa te imbraci pentru asta.’’ – Edith Head –
Nu e greu să vedem că in mediul de afaceri suntem judecați pentru felul in care aratăm, cu totul de la haine, la stil afișat, pentru că asta traduce felul in care facem afaceri si succesul nostru “la munca’’. Cel puțin asta e conexiunea aparentă. Și din păcate, din acest motiv, putem fi eliminați din start de la tot felul de oportunități despre care nici nu vom afla că le-am pierdut.
Desigur, pe de o parte, aspectul unei persoane este legat de buget si bugetul fiecarei persoane este ceva intim. Pe de alta parte este vorba despre moralitate: este moral sa judecam un om dupa cum arata, intr-un mediu de afaceri? Nu ar trebui mai degraba sa ascultam persoana respectiva? Sa auzim ce are de spus, sa judecam ce stie, sa judecam ce spune, cu ce resurse si cu ce experienta vine? Sigur, ca oameni maturi si civilizati, invatam sa ne controlam prejudecatile determinate de propriile convingeri si nu am recunoaste niciodata, nici chiar in fata noastra ca avem idei preconcepute, dar trebuie sa recunoastem ca mediul profesional nu e plin de profesionisti si obiectivitate si decizii corecte. Nu e corect dar se intampla mai des decat ne place sa recunoastem.
Este deseori posibil ca cei care arata dezastruos, care vin cu pantofii murdari, care au camasa sifonata, care au tivul descusut la sacou, sa fie niste oameni foarte muncitori. Poate chiar cei mai muncitori. Dar pana sa ajunga sa dovedeasca asta, prima impresie pe care o creeaza s-ar putea sa nu le ofere aceasta sansa. Și poate vor fi nevoiți să lucreze de două ori mai mult să dovedească ceva.
Vedem deci ca o imagine ingrijită ne “pre-garantează’’ o șansă la succes profesional si ca timpul petrecut educandu-ne cu privire la dimensiunile propriului corp, la ce ne cade bine, la croiala potrivita, la materiale care ne merita banii (fibre naturale), este timp petrecut bine. Nu numai ca evitam confuziile dimineata in fata dulapului (“eu cu ce ma imbrac azi?’’), dar s-ar putea sa ne si cream niste credibilitate si niste sanse in mediul profesional. Deci – un sacou albastru-inchis bine croit, care ne cade bine, (cumparat din magazin + alterat la un croitor daca nu facut la comanda special pentru noi) si o camasa alba alba calcata – sunt doua lucruri care nu ar trebui sa lipseasca din garderoba nimanui.
Ceea ce spunem
Tot ceea ce prezentam in mediul de afaceri este comunicare: de la felul in care intram intr-o incapere pana la “la revedere’’-le spus oamenilor din incapere cand parasim spatiul. Cuvintele preiau destul de putin din mesajul pe care-l transmitem, dar au darul sa confirme sau sa infirme judecatile formate deja. Deci conteaza enorm.
Iar daca in viata privata avem privilegiul sa nu fim nevoiti sa vorbim daca nu dorim sau cu oameni cu care nu tinem neaparat, in viata profesionala, date fiind mizele (venituri, obiective, obligatii), nu prea avem de ales. Asa ca decat sa facem slalom printre situatii inconfortabile in mediul profesional, mai bine ne pregatim dinainte practicand arta de a face oamenii sa se simta confortabil si invatand sa formam conexiuni “cu dreptul’’ in orice relatie profesionala noua. In engleza, termenul mentionat este “to connect’’ si ca sa “connect’’, trebuie sa tratam intotdeauna persoana cealalta asa cum i-ar placea sa fie tratata.
Cum facem asta?
Acordand atentie semnalelor pe care orice om le transmite cand interactioneaza cu altii si normelor de conduita potrivite situatiilor din mediul profesional.
Ne place cand ne intelegem imediat cu cineva nou cunoscut, cand conversatiile nesemnificative par ca se leaga. Asta nu trebuie lasat la intamplare. Pe langa ca trebuie sa ne educam permanent de dragul nostru, e bine sa o facem si cu interesul egoist de a nu fi plictisitori. Si pe langa asta, e bine sa ne facem si temele cu privire la ce se cuvine si ce nu se cuvine, cum ne prezentam, cum introducem pe cineva, cum dam mana, etc. Cand trecem prin etapa asta cu usurinta, relatiile se incheaga semnificativ mai bine.
Concret, câteva sfaturi:
– Introduceri corecte si prezentari.
In primul rand, ar trebui sa avem habar sa stim sa ne adresam corect cuiva, in functie de context si cultura si statut profesional. Aici devine esential sa stim sa evaluam corect cine este persoana cu cea mai inalta autoritate intr-un context profesional: spre exemplu, intr-o companie, directorul general are cel mai inalt statut profesional deci este persoana cu cea mai inalta autoritate intr-o sedinta generala interna insa intre directorul general al unei companii pentru care lucram si managerul regional al unei companii care ne-ar putea deveni client, managerul respectiv devine persoana cea mai importanta. Sau, in cadrul unei conferinte, cand cunoastem oameni din companii diferite in acelasi context, persoana cu cea mai inalta autoritate este cea care in cadrul companiei sale are pozitia cea mai inalta, indiferent de marimea companiilor in care lucreaza oamenii respectivi. Avand rationamentul corect al ierarhiei, ne este mult mai usor sa ne adresam corect, sa respectam nivelul de formalitate adecvat si sa facem si prezentari cu usurinta. Retinem ca indiferent de context, ne vom adresa intotdeauna politicos si formal, pana suntem invitati sa scadem nivelul de formalitate dar evitam sa cerem sa “tutuim’’ doar pentru ca asa ne este noua confortabil. Chiar si intr-o pozitie profesionala superioara, se cuvine sa pastram o oarece formalitate initiala. Retinem si ca atunci cand facem prezentari si introduceri, numele persoanei cu autoritatea mai inalta este rostit primul (“Domnule-Cea-Mai-Inalta-Autoritate, va prezint pe Domnul-Nivel-Inferior-de-Autoritate).
– Orientarea catre cei din jur are un impact pozitiv enorm.
Foarte multi dintre noi petrec timp gandind mai degraba inspre interior, pregatindu-si urmatorul raspuns intr-o conversatie sau facand eforturi permanente sa aduca conversatia spre ei insisi. Si asta se vede imediat. Si daca se intreaba cum de nu “se leaga’’ relatiile profesionale, probabil nu pot identifica ca vina sta in egoismul acesta inconstient.
E mai degraba recomandat sa ne concentram atentia pe persoana din fata noastra: sa raspundem cu tot corpul, nu doar din cuvinte, sa provocam elegant, sa cerem sfaturi, pareri, sa facem complimente, propuneri si recomandari. Sa zambim, sa dam din cap aprobator, sa lasam omul sa inteleaga ca nu e singur in discutie. Sa ne folosim mainile si fata sa exprimam ceea ce vrem, sa ne angajam pe deplin intr-o conversatie, oricat de nesemnificativa ni s-ar parea. Auzim deseori expresia “small-talk’’, adica discutii lipsite de importanta, cu efort si implicare minime. Sunt lipsite de importanta doar daca le lasam noi sa ramana asa. S-ar putea sa fim surprinsi de cursul unei relatii daca evitam cliseele si small-talk-ul si vorbitul despre vreme.
– Evitarea elementelor care ne distrag.
Adevarul este ca nu ne putem concentra foarte bine pe mai multe elemente in acelasi timp. Putem observa mai multe elemente, persoane, stimuli dintr-o incapere in acelasi timp dar exista o diferenta intre observare si atentie. Atentia presupune concentrarea totala si dedicarea pe un sigur element. Care se va simti foarte special. E mult mai elegant sa acordam cinci minute pline si complet dedicate unui om abia cunoscut si un zambet si un “mi-a facut placere…’’ decat 30 de minute de vorbit catre pereti, de uitat la ceas / telefon / alti oameni care trec pe langa noi.
– Atentie la schimbari.
E bine sa invatam sa “salvam’’ situatia inainte ca “situatia’’ sa se intample, de aceea e recomandat sa monitorizam schimbarile potentiale in atitudinea si comportamentul omului din fata noastra, abia cunoscut.
Spre exemplu: ne gasim intr-o situatie la un eveniment de munca, in care omul recent cunoscut pare un pic plictisit – propunem sa mergem sa luam o cafea. Omul pare ca se simte inconfortabil? – mentionam in treacat ca aproape mereu ne simtim inconfortabil la astfel de evenimente. Pare ca uraste sa vorbeasca despre vreme si alte nimicuri? Glumim ca am epuizat subiectul vremii cu altii si propunem o schimbare de subiect catre politica, Orientul Mijlociu sau religie – fix subiectele acelea pe care nu ar trebui sa le atingem – cu un zambet subtil pe fata.
In esenta, trebuie sa avem un “clenci’’ ca sa “aprindem’’ o discutie care nu merge prea bine sau sa lasam discutia sa se termine inainte ca oamenii participanti sa fie ei terminati, lasandu-le astfel sansa sa iasa cu fata curata.
Arta conversației se poate practica, dar trebuie sa avem mintea deschisa, sa fim orientati catre cei din jur si – daca vrem sa participam inteligent intr-o conversatie – sa investim permanent in educarea proprie. Exista atâta cunoaștere în lumea asta și e atât de ușor să accesăm informații despre orice încât e păcat să nu o facem.