Cum să pui un zâmbet pe fața clientului în cel mai simplu mod
Când am lucrat în Statele Unite, acum mai mult de zece ani, am prins un job de vânzător într-un magazin de tricouri într-un oraș foarte mic dar cu potențial turistic excelent. În vara respectivă mii de oameni au intrat în magazinul meu de tricouri și am dat mii de ,,bună ziua!''s. Am învățat ce înseamnă modelul american de vânzări retail, am învățat să zâmbesc la străini, să întreb oamenii ce fac și să le urez zile bune, să interacționez cu oricine intra în magazin, să intru pe lângă oameni în cabinele de probă să-i ajut să probeze dacă aveau nevoie de ajutor, am învățat că câteva cuvinte în spaniolă pentru bunicuța din Mexic care nu vorbea engleză însemnau vânzăricate cu toată familia care o însoțea, am învățat să dau muzica upbeat mai tare când intrau tineri în magazin și să schimb pe volum ,,ambiental'' când intrau grupuri mai în vârstă. Am învățat că dacă purtam tricoul meu cu Obama (care era în plină campanie pe vremea aceea) aveam șanse să fac vânzări mai bine cu anumite grupuri de oameni și că dacă închideam fermoarul hanoracului peste tricoul cu Obama când intrau alți oameni în magazin, aveam șanse la fel de mari să le vând și lor ceva. Am deprins un gen de adaptabilitate la client care avea darul să facă bani dar nu era niciodată nimic forțat pentru că americanii sunt obișnuiți cu tratamentul acesta și răspund foarte bine și zâmbesc înapoi. Chiar dacă totul era despre vânzare la finalul zilei (aveam nevoie de comisioanele acelea), despre cum era mai bine ca banii lor să fie în casa de marcat a magazinului decât să nu fie, oamenii care plecau cu cumpărături de acolo nu știau asta. Deși probabil nememorabile interacțiunile cu mine, fiecare om pleca cu impresia că ziua lui tocmai devenise un pic mai bună.
Și chiar dacă sunt conștienți că există strategii în spate, clienții de orice fel își aduc aminte de felul în care s-au SIMȚIT EI acolo și asta e tot ce contează.
În fine, unde voiam să ajung: am trecut recent pe la magazinul Comtesse du Barry și mi-am adus aminte de ce îmi place atât de mult brand-ul acesta și magazinul de pe Episcopiei: cei care lucrează aici chiar au darul să facă ziua clientului un pic mai bună: omul de la casă finalizează tranzacția, pune lucrurile cumpărate într-o pungă și apoi vine lângă tine ca să îți dea punga din mână în mână, față în față, nu peste tejghea. #efforts. E un lucru minor și evident, cei care lucrează aici urmăresc un ,,protocol al casei'' întru vânzarea bunătăților dar e un detaliu de curtoazie excelent care arată oricărui client că e important. E un ,,ceva în plus'', o atenție care mă face să mă SIMT bine, chiar dacă știu că există strategii în spate. Și de aceea revin.