Un jurnalist pe care-l apreciez, Alexander von Schonburg, scria în cartea sa despre un dineu la care participase cu soția lui, unde publicul era format din oameni foarte bogați sau cu multă putere în această lume si mai ales, din oameni din ambele categorii. Și la finalul serii, întrebându-și soția despre dineu, ea îi spune că s-a simțit extraordinar, că a vorbit toată seara cu un domn dar că nu știe mai nimic despre el, nici măcar numele nu i-l reținuse. Domnul respectiv, un bărbat mai în vârstă și cam nememorabil, de fapt nu prea spusese nimic toată seara. Deci conversația a decurs excelent din punctul ei de vedere.
Bine, jurnalistul știa cine era domnul respectiv, un om extraordinar de bogat și de influent. De regulă, asemenea persoane au două caracteristici comune. Mai întâi, nu simt nevoia să vorbească despre propria persoană. Ce ar putea spune? Pe cine să impresioneze? ,,Tocmai mi-am cumpărat un Picasso. Tocmai am donat o nouă sală de operații spitalului central..’’. Sună a fantezie. Apoi, pornesc de la ideea că în general, nu știu niciodată destule, că tot timpul e ceva de învățat și că este bine să afle mereu lucruri noi - și asta din cele mai neobișnuite surse. Urmăresc cuvintele unei femei frumoase la fel ca pe cele ale analiștilor financiari și se întâlnesc cu câte un om care lucrează la o benzinărie cu același interes cu care o fac cu un avocat. Sunt ascultători de performanță. Ascultă ceea ce spun alții și din politețe dar mai ales pentru că informațiile prețioase apar adesea din sursele cele mai neașteptate.
Vorbim aici despre ,,chimie''.
În viața personală alegem să fim în anumite locuri, alegem să ne expunem anumitor situatii și pe baza deciziilor astora, se întâmplă astfel de conexiuni, uneori. Și ne pare bine când ne întalnim din nou cu persoanele respective, cu care avem ,,chimie'', fie că ne vedem intenționat, fie neintenționat. Dar, în viata profesională, asta se întâmplă mai greu. Și chiar dacă ai genul asta de chimie instantă cu o persoană, asta nu înseamnă neaparat că se va traduce într-un contract, într-o oportunitate. Firește, nu vreau să spun că fiecare persoană noua pe care o cunoaștem trebuie calculată ca o oportunitate, doar că în viața profesională norocul ni-l facem singuri. Adică, trebuie sa devenim noi în asemenea hal de fermecători și de plăcuți, astfel încât să atragem oamenii cu care avem ,,chimie’’.
În general, în mediul profesional nu ne facem prieteni foarte apropiati la ,,ordinea zilei’’. Sigur, se întâmplă ca anumite relații chiar să devină stranse dar în general, când cunoaștem o persoană noua în mediul profesional se întâmplă datorită unei împrejurări la care a trebuit să luăm parte: suntem la muncă - vine un coleg nou, suntem la o conferință - întâlnim oameni noi de la alte firme, suntem la un eveniment - ne întâlnim viitorul angajator. Suntem responsabili să avem grijă ca fiecare om care ne cunoaște pentru prima dată să-și facă o impresie excelentă despre noi. În mediul profesional, de multe ori nu avem de ales. Dacă în viața personală, deși nepoliticos, putem alege să pierdem legătura cu cineva cu care nu vrem să avem vreo legătură, în viața profesională nu avem mereu acest privilegiu. Uneori va trebui să lucrăm cu și pentru oameni care nu ne plac și care nu ne plac pe noi.
Așa că decât să facem slalom printre situații inconfortabile în mediul profesional, mai bine ne pregătim singuri dinainte învățând să formăm conexiuni, dacă asta nu ne vine în mod natural. În limba engleză termenul amintit este ,,to connect’’ și ca să ,,connect’’, trebuie să tratăm întotdeauna persoana cealaltă așa cum i-ar plăcea să fie tratată. Cum facem asta? Acordând atenție semnalelor pe care orice om le transmite când interacționează cu alții. Oamenii din jurul nostru și noi înșine transmitem permanent semnale prin prezență, prin expresii faciale, prin limbaj non-verbal, prin spațiul personal pe care-l păstrăm. NOI trebuie să ne dezvoltăm abilitatea de a transforma semnalele acestea în informații. Și noi transmitem semnale și poate chiar intenționat, vrem să dăm de înțeles ceva anume cu privire la o situație. Și ne convine când alții își dau seama de ceea ce vrem să transmitem, nu?
Practic procesul ăsta ajută la curgerea lină a procesului de socializare.
Dacă cam vrem să terminăm o conversație plictisitoare și cam dăm de înțeles asta si persoana de lângă noi ,,se prinde'' și încheie discuția - politicos - ne simțim usurati, nu? Și poate chiar dezvoltăm o simpatie pentru omul respectiv tocmai datorita înțelegerii de care a dat dovada. La fel trebuie să ne dezvoltăm și noi un simț pentru asta.
Arta conversației devine deci arta deducerii.